Așadar, avem aceste două verbe, pe care le găsiți în titlu: "a fi" și "să fii". Primul este la infinitiv, care nu va primi niciodată un al doilea "i", așa cum am văzut scris la câteva persoane. Adică AȘA NU: a fii. În ceea ce privește al doilea verb, care este la conjunctiv prezent, acesta se va scrie întotdeauna cu doi de "i". Adică AȘA NU: să fi. Aș fii sau aș fi? O nouă zi în care gramatica mistuie mințile fierbinți de gândire. Am tot văzut verbul a fi în toate ipostazele, de cele mai puține ori în ipostaza corectă. Ne vom ocupa puțin de scriere acestui verb la forma personală numită condițional optativ. Când spunem aș fi la tine la tine la ora 3, însă trebuie să Imperativul afirmativ al verbului „a fi" se scrie cu doi „i": Fii bun!; Fii cuminte", dar imperativul negativ se scrie cu un singur „i": Nu fi rău! Așadar, vom scrie fii, cu doi i, numai la: - imperativ afirmativ: Fii cuminte! - conjunctiv prezent, forma afirmativă şi forma negativă: Mi-aș dori să fii cuminte. "Să fii" sau "să fi". Când și cum le folosim corect Sunt doar trei situații clare în care fi se scrie cu doi i, respectiv fii. La modul imperativ, formă afirmativă. Exemplu: „Fii cuminte!" „Fii blând!" La modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a doua singular, atât la forma afirmativă, cât și cea negativă. Exemplu: „Să fii cuminte". - să fii (persoana a II-a singular a conjunctivului prezent): Mi-aș dori ca măcar tu să fii prezentă. - fii (persoana a II-a singular a imperativului, forma afirmativă): Fii atentă, te rog! fiu - fii - fiii Substantivul fiu (ca toate substantivele masculine care la singular au iu la finală) se scrie la plural nearticulat cu doi i, iar la forma articulată cu trei i: fiu - substantiv masculin, plural fii (niște fii), articulat hotărât fiii (fiii aceia) (fi-ii) Să fi sau să fii - cum scriem corect. Pe cuvânt, cu Ana Iorga Azi aruncăm o privire asupra grafiei verbului "a fi". Cum scriem corect formele de la diverse moduri şi timpuri. Vedem chiar cele mai dificile forme, pe care multă lume le greşeşte. E foarte important să avem nişte repere clare în minte. hoKt.

ar fii sau ar fi